Pastura, 300 gr
Păstura, recunoscută la nivel mondial ca fiind “pâinea albinelor„, (bee bread), perga și chiar ambrozie (“hrana zeilor„), este catalogată de foarte mulți cercetători drept cel mai valoros produs al stupului.
Păstura, dulce-acrișoară (cu mici tente amărui), de culoare cafeniu închis, este, practic, polen deschis, fermentat și transformat biochimic, maturarea (fermentarea) în fagure fiind o pre-digerare și chiar o îmbogățire a acestuia, produsul rezultat fiind diferit de polenul inițial, și mai ales superior din punct de vedere alimentar și biologic, păstura ajungând să conțină nutrienți care în polenul crud nefermentat nu există (raport de 3/1, 300 de g de polen sunt echivalente cu 100 de g de păstură).
Aceasta ia naștere în condițiile naturale ale stupului într-un mod inedit: albinele cară cu hărnicie polenul în stupină; acolo îl combină cu puțină miere, enzime, nectar și alte substanțe deosebite din propriile lor glande salivare, îl depozitează în celulele fagurelui presându-l prin tasare cu capul și apoi îl sigilează printr-o acoperire a acestuia cu o peliculă de miere.
Conține un arsenal întreg de compuși bioactivi, de la vitamine (C, E, B complex, K, D, A, vitamina P (rutin)
- vitamina P este un compus bioactiv care se găsește numai în păstură într-o concentrație extrem de mare, 13 mg la 100 g
- niciun alt produs natural în afara păsturii nu conține un nivel atât de ridicat), carotenoizi (printre care și betacaroten), fibre, flavonoide (miricetină, quercetină și derivații ei, kampferol, izorhamnetină, apigenină, luteolină, kampferol-3-o și derivați, crisină, etc.; până la 435 mgQE/100g), minerale, macroelemente și oligoelemente (calciu, sodiu, magneziu, potasiu, fosfor, zinc, fier, seleniu, vanadiu, boron, siliciu, molibden, mangan, etc.), peste 100 de enzime (oxidoreductaze, lipaze, hidrolaze, izomeraze, transferaze, etc.), coenzime (coenzima Q10, de pildă), polifenoli (până la 918 mgGAE/100g), polizaharide, acizi nucleici și nucleozide, factori antibiotici (bacteriocine, denumite și lantibiotice), acizi grași liberi (omega 3, omega 6, omega 9: acid linolenic, acid linoleic, acid arahidonic, acid oleic, etc.), lecitină, aminoacizi (prolină, lizină, metionină, triptofan, fenilalanină, cisteină, glicină, triptofan, leucină, histidină, arginină, acid aspartic, acid glutamic, valină, izoleucină, tirozină, etc.), până la fitosteroli (betasitosterol, avenasterol, stigmasterol etc.), acizi organici (acid gluconic, acid lactic, etc.), auxine, cetone, aldehide, terpene, hidrocarburi, alcaloizi, dar și proteine, peptide, carbohidrați (fructoză, glucoză, maltoză, etc.), zaharuri, apă
Păstura este singurul aliment natural cunoscut care conține toți nutrienții esențiali de care are nevoie un corp uman perfect sănătos. Păstura ALBeeNA (100 g) este un produs apicol premium care conține 100% păstură crudă (proaspătă), recoltată și ambalată așa cum se găsește în stupină, netratată – este un hiperaliment-medicament deosebit de complex, funcțional, nutraceutic natural, biomodulator și biostimulator, atât de complet și puternic, încât ar putea susține singur viața (poate înlocui din dietă carnea și produsele lactate).
Recomandari Păstura ALBeeNA
- îmbunătățește memoria și concentrarea;
- impactează pozitiv funcțiile sistemului endocrin și nervos, ca de altfel și regenerarea țesuturilor și eliminarea diverselor tipuri de toxine din organism
- întărește sistemul imunitar;
- are efect antialergic;
- ajută la coagularea sănătoasă a sângelui;
- are efect anti-aging, regenerativ și afrodiziac;
- îmbunătățește starea psihică și activitatea cerebrală;
- îmbunătățește statusul energetic și mărește vitalitatea;
- îmbunătățește rezistența organismului la infecții;
- susține funcția sistemului hematopoietic;
- îmbunătățește circulația sanguină;
- îmbunătățește starea generală de sănătate și starea de bine, îmbunătățește dispoziția, redă voința de a trăi și întărește organismul;
Compozitie: 100% păstură în stare pură, crudă (proaspătă), recoltată și ambalată așa cum se găsește în stupină, netratată
Specificatii
CARACTERISTICI GENERALE
Forma/Textura | Granule |
Ingredient principal | Pastura |
Utilizat pentru | Sistemul imunitar |
Tip administrare | Cale orala |
Aroma | Fara |
Proprietati | Natural |
Continut pachet | 1 x Borcan |
Greutate | 300 g |
Brand: Albeena
Nici o postare găsită
Postare noua
SAM Distribution intelege importanta informatiilor prezentate in aceasta pagina. Facem eforturi permanente pentru a pastra informatiilor actualizate, iar singura situatie in care informatiile prezentate pot fi diferite fata de cele prezentate pe site este aceea in care producatorul aduce modificari fara a ne informa in prealabil.
Pagina actualizata la data: 10-16-2024